RETESTĂRILE internaților din spitale , trecute la CAZURI NOI???

Ce naiba fac mincinoșii ăstia? Ce-i asta ??? Vor Stare de Urgență ???

VOR DICTATURĂ SANITARĂ ???
Adică, cum ? Sunt adunate si testarile celor internați? Alea ce sunt RETESTĂRI, SAU CAZURI NOI???

Ce naiba fac? Îngroapă țara? Ne izoleaza în Europa si in lume? Ne fac Brazilia Europei ???

Întrebat de reporteri explicit despre cele 994 de noi cazuri, ministrul a spus: „Sutem într-o perioadă de creștere ușoară a numărului de CAZURI *NOI*.

Sunt si testarile pentru CEI CARE SUNT INTERNAȚI, sunt si testările pentru cei noi din anchetele epidemiologice, sunt și testările pentru cei care vor sa plece in concediu si-si fac acele testari la cerere”.


Astfel, în raportare sunt incluse și testările pentru persoane deja bolnave aflate în spital, deci nu sunt noi cazuri COVID-19? Tătare sau TRĂDARE?

Păi dacă e așa… pot trece in statistici cât vor mușchii lor ca sa ne închidă în case și să ne ingroape în datorii și-apoi în cimitir , ca să-și poată face liniștiți afacerile din banii de la UE

TRĂIEȘTE … fiindcă la final , CU TOȚII VOM DEVENI … O POVESTE sau … AMINTIRE

”Nu am reușit să clipesc de două ori, că viața a trecut…”

Drumul numit „mai târziu” duce către o țară numită „niciodată”.


Trăiește aici și acum! Acționează!
Nu va exista o a doua viață în acest trup! Si nu uita …nu ducem nimic cu noi , dincolo , decât ce-i în suflet.

Mai țineti minte povestea bătrânei care a primit o ladă cu pere coapte?
În fiecare zi mânca para care se strica, lăsându-le pe cele bune pentru mâine.
Iar următoarea zi se strica altă pară și ea din nou o mânca pe aceea. A continuat să facă așa zi de zi, până când s-au terminat perele.
În cele din urmă, bătrâna nu a gustat nici o pară bună…


O poveste plină de adevăr, tristă și moralizatoare. Credem că trebuie să mai răbdăm un pic, să mai adunăm puțini bani, să mai economisim ceva și să mai îndurăm niște limitări.

Iar apoi…dar, nu există niciun „apoi”! Există aici și acum!


De unde vine această convingere că fericirea trebuie câștigată sau meritată? Dobândită? Așteptată?

Ce să aștepți? Bătrânețea? Neputința? Lipsa completă de dorință? Sfârșitul?


Ieri am stat de vorbă cu o vecină . O întreb: „Ce ești atât de tristă?” Ea a oftat îngândurată, a zâmbit trist și mi-a răspuns: ”Nu am reușit să clipesc, că viața a trecut…” . Desigur, am început să o liniștesc, la care ea a rostit o frază care, de fapt, m-a făcut să scriu această postare. „Mă tot gândeam – voi câștiga bani, voi construi o casă, vor crește copiii și voi începe să trăiesc pentru mine. Îmi voi face o tunsoare la modă și voi purta doar rochii. Mereu am umblat în pantaloni, dar visam la rochii. Dar pantalonii sunt comozi…”„Copiii au crescut, casa este construită, bani avem, dar… încă mai port blugi. Și am aceeași coafură – o coadă prostească în vârful capului.”

Îmi doream să o înveselesc cumva: „Și care-i problema? Mergi la coafor! Cumpără-ți o rochie la modă!”
Ea a zâmbit obosită: „Nu vreau. Am obosit. Înțelegi, realitatea nu a fost pe măsura așteptărilor. În această agitație continuă, nici nu am observat cum am îmbătrânit.”…


Odată am citit o zicală frumoasă: „Drumul numit „mai târziu” duce către o țară numită „niciodată”.
Trăiește aici și acum!
Acționează!
Nu va exista o a doua viață în acest corp!


Mănâncă și bea din cele mai frumoase tacâmuri, lasă papilele gustative să te sufoce cu plăcere.
Poartă rochii elegante, încalță pantofii preferați!
Mergi sub privirile pline de admirație la cumpărături! Citește cărți, călătorește!
Și cel mai important – nu lăsa pe mai târziu, nu economisi din tandrețe, bunătate, gingășie!
Iubește la maxim!
Îmbrățișează-ți, sărută-ți familia. Fă-le complimente. Fii generos cu dragostea.


Toate acestea te vor face un om FERICIT, pentru că, la final, CU TOȚII VOM DEVENI O POVESTE! 

SURSA : Adrian Prisecaru

Conservați-vă viața nenorocită, în panică și ipohondrie

Virusul exista – este real – dar nu toata lumea reacționează la fel.. Depinde de organism…Unii cedeaza, altii, NU !!! CE FACEM? OPRIM PLANETA?!

Noi poate vom crăpa sau nu de covid dar voi, chiar daca veți crăpa sau nu de boala sau de frica ei, aveți certitudinea unei vieți de sobolani

„Astia care muriti de frica covid-ului …stati dracu’-n case, cum ati facut-o si pana acum. E dreptul si libertatea voastra sa faceti asta. Prelungiti-va carantina toata viata, daca vreti, purtati doua, trei masti, nu una, dezinfectati mainile in fiecare minut, scuipati in san si faceti cruce cand vedeti o terasa, un bar, un restaurant, un spectacol si faceti un ocol de juma’ de kilometru, numarati mortii si bolnavii de covid, bagati-i si pe altii la numaratoare … NUMAI LASATI-NE PE NOI CEILALTI, „PROSTI” SI „INCONSTIENTI” CUM SUNTEM, SA NE TRAIM VIATA SI SA NE BUCURAM DE LIBERTATEA FIREASCA, LA CARE AVEM DREPTUL CA OAMENI.


Repetati-va mantrele panicarde si povestile horror cat vreti si cat va place, incercati sa va conservati viata nenorocita, in panica si ipohondrie, dar nu insistati sa ne schimbati modul de viata la care avem dreptul fundamental sa aspiram si sa il traim.

Noi poate vom crapa sau nu de covid dar voi ? … chiar daca veti crapa sau nu de boala sau de frica ei, aveti certitudinea unei vieti de sobolani la umbra, retrasi dupa zidurile de teama si disperare, pe care voi vi le construiti singuri in fiecare zi.
Nu vrem si nu vom fi partasi la puscaria voastra, construita din paranoia voastra si demersurile unor psihopati, pe care ati ajuns sa ii iubiti. Ramaneti cu sindromul vostru Stockholm si bucurati-va de perversitatea situatiei in care singuri va complaceti, sadomasochisti sanitari !”

Nu e textul meu, dar regret că nu l-am scris eu.
Voicu Ienci

Ăstia îți rup tot înăuntru – Video

Testul are cu totul alt scop, decat cel pe care il credeti voi, sau mai bine spus, cel pe care vi-l spun ei.

Ma uit la video si tind sa dau dreptate celor care cred in Teoriile conspiratiei

Introducerea betisorului foarte adanc in caile nazale, provoaca o leziune a barierei hemato-encefalice in adancul craniului. De aceea testarea si doare atat de ingrozitor…

BARIERA hemato-encefalica este o portiune de grosimea unui strat celular, ca o granita, care fereste creierul de toxine si neurotoxinele din vaccinuri, il fereste de metale grele, bacterii, pesticide, si alte toxine care nu au ce cauta in creierul uman, atata timp cat aceasta bariera nu a fost afectata, gaurita sau strapunsa.

Trageti singuri concluziile, de ce sunt in stare cei care au “grija” de sanatatea noastra, ca sa creasca cat mai mult numarul de morti de “orice”.

Deci nici macar testul nu mai este necesar sa fie infestat, el va provoca leziunea si de acolo pericolul….. Adevarat sa unu , este ingrozitor cum introduce betisorul ca sa colecteze probe…..

Azi s-au făcut 14.610 teste… În aprilie se făceau 3.842.

Se testează atât cât trebuie pentru a putea panica populația.

Azi s-au făcut 14.610 teste. În aprilie se făceau 3.842.

Numărul de teste o să crească până când Guvernul este sigur că mai primește 30 de zile stare de alertă. Sau poate cadoul mult dorit: 30 de zile stare de urgență.
De ce vor asta? Simplu. Răspunsul este… ACHIZIȚII DIRECTE fara licitații. Orice e permis în numele sănătății. Afacerile cu spitalele , banii merg acolo unde trebuie, nu unde ar trebui. E CLAR? Li se rupe de noi ăștialalți. Nu conteaza ca ne izoleaza in UE.

NU pot face ei ce vor cu noi….Suntem aici și ne pasă de viața noastră! Doamne ajută!

 APEL LA NORMALIZAREA VIEȚII…

 APEL LA NORMALIZAREA VIEȚII… A fost trimis și la autorități… Este cea mai pașnică manifestare de trezire, evidențierea faptului că NU pot face ei ce vor cu noi….Că suntem aici și ne pasă de viața noastră! Doamne ajută!

În această perioadă de criză sistemică la nivel global, când, în mai toate democrațiile lumii, sub pretextul „siguranței colective”, atacul asupra libertăților individuale este fără precedent, considerăm că este de datoria noastră să lansăm un apel către toți românii de bună credință.

Evoluțiile de până acum arată că lupta împotriva epidemiei Covid-19 a devenit un alibi pentru încălcarea drepturilor inalienabile ale cetățenilor, precum și pentru restricționarea nejustificată și disproporționată a libertăților lor fundamentale, inclusiv exercitarea libertății religioase, de expresie și de mișcare.

Nu negăm în nici un fel existența noului virus

Nu negăm în nici un fel existența noului virus, însă credem că măsurile luate pentru combaterea acestei epidemii au fost în mare parte arbitrare și/sau abuzive și au produs numeroase efecte colaterale negative atât pentru economia românească, cât și pentru sănătatea multora dintre concetățenii noștri. Sănătatea publică nu trebuie și nu poate fi invocată ca argument pentru încălcarea drepturilor a milioane de români, și nici pentru distrugerea economiei și a țesăturii sociale a României.

Pe zi ce trece, în întreaga lume apar îndoieli tot mai mari cu privire la contagiozitatea, pericolul și rezistența acestui virus. Tot mai multe voci cu autoritate din lumea științei și medicinei internaționale confirmă faptul că isteria mediatică în legătură cu Covid-19 este nejustificată. Avem motive să credem, pe baza datelor oficiale privind incidența bolii în raport cu numărul de decese, că această pandemie este în fapt instrumentalizată pentru a impune, pe termen lung, forme inacceptabile de control social și de îngrădire a drepturilor și libertăților democratice.

Considerăm, de asemenea, că, în numeroase cazuri, măsurile de izolare adoptate au precipitat o criză profundă care a distrus deja sectoare întregi ale economiei. Acest fapt are repercusiuni sociale și politice grave. Guvernul și Parlamentul României, precum și toți actorii responsabili au datoria să oprească aceste forme de inginerie socială, luând măsuri pentru a proteja cetățenii pe care îi reprezintă și în interesul cărora sunt obligați să acționeze. La fel, este de datoria acestora să ajute familia, celula societății, nepenalizându-i și nediscriminându-i pe cei slabi și vârstnici, inclusiv prin despărțirea dureroasă de cei dragi.

Internarea forțată și tratamentul în spitale a persoanelor ASIMPTOMATICE trebuie, de asemenea, să înceteze imediat. Suntem printre puținele țari din lume care au recurs la o astfel de măsură abuzivă și nedemocratică. Nici măcar OMS, care este la originea multor decizii greșite luate de diferite state, nu recomandă asemenea abordare extremă, experții fiind de acord inclusiv ca persoanele cu simptome medii sa fie tratate ambulatoriu. OMS ne spune „acum” că nu există o dovadă a transmiterii virusului COVID-19 de către un purtător asimptomatic la o altă persoană.

Cerem comunității științifice și medicale să își exercite vigilența, astfel încât să fie oferite tratamente pentru Covid-19 cu onestitate, pentru binele comun. Este necesar să existe garanții că interese economice obscure nu influențează deciziile celor aflați acum la conducerea României.

Ceea ce trebuie sa primeze este sănătatea cetățeanului, nu garantarea profiturilor companiilor farmaceutice spre îmbogățirea rapidă a „mafiei clientelare” transpartinice. Achizițiile publice, chiar și în situații de urgență, trebuie să fie transparente. Subliniem, de asemenea, că este inacceptabilă din punct de vedere moral, folosirea unor vaccinuri care nu au fost suficient testate sau care încalcă principii de bioetică – de exemplu, vaccinuri derivate din materiale provenite de la fetuși avortați.

Cerem ca sistemul medical sa revină la normal, configurarea stabilită în perspectiva și în timpul acestei pandemii dovedindu-se una falimentară. Zeci de spitale au stat goale două luni de zile în așteptarea cazurilor grave de Covid-19, în detrimentul pacienților cu boli cronice, degenerative, cardiace, oncologice, rare mai ales, a pacienților cărora, fiind amânați de la spitalizare, boala li s-a agravat, unii chiar sucombând. Un asemenea tratament frizează crima împotriva umanității.

Cerem restabilirea libertății religioase, care potrivit Constituției „nu poate fi limitată sub nici o formă”. Ingerința autorității publice în viața liturgică, ca și hărțuirea unor ierarhi, trebuie sa înceteze de îndată. Până în prezent biserica a fost supusă unor rigori care nu s-au aplicat nici magazinelor alimentare. Suntem îngrijorați că hrana spirituală a fost considerată a fi neesențială de către decidenți, în timp ce esențial a fost stabilit arbitrar doar accesul la hrana materială.

Solicităm anularea tuturor amenzilor aplicate pe durata stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, pe care CCR le-a declarat ca fiind lipsite de bază constituțională.

Solicităm și retragerea derogării de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului notificată de România. Lipsită de orice argument care să îi susțină necesitatea, această derogare trezește serioase temeri că ceea ce se dorește în realitate nu este combaterea unui virus, ci instaurarea unui regim politic autoritar.

Cerem încetarea practicilor totalitare de supraveghere și control care afectează dreptul la demnitate și la protecția datelor personale ale cetățenilor. Luând în considerare informațiile oficiale cu privire la starea de sănătate a populației și la evoluția infectării cu virusul Covid-19, considerăm că multe din așa zisele măsuri profilactice, vizează mai degrabă supravegherea populației decât sănătatea ei.

Trebuie contracarată impostura flagrantă a celor care, fără nicio legitimitate politică sau socială, susțin politici de control drastic al populației recomandându-se ca salvatori ai umanității. Responsabilitatea politică a celor care reprezintă poporul nu poate fi în niciun caz lăsată pe mâna unor „experți” sau funcționari naționali si internaționali care, pe deasupra, mai apoi vor pretinde imunitate în fața legii.

Solicităm, de asemenea, furnizarea gratuită de către stat a echipamentului de protecție a cărui purtare este impusă în anumite spații publice sau private. Este injust și inacceptabil ca populației să i se impună obligativitatea purtării de măști, cât timp nu i se acordă și mijloacele necesare achiziționării lor. Aceasta cu atât mai mult cu cât numărul celor care și-au pierdut locurile de muncă a crescut simțitor.

Denunțăm transformarea presei, prin subvențiile guvernamentale oferite din bani publici, într-un mijloc de manipulare și înspăimântare a cetățeanului, pus în slujba susținerii unor masuri arbitrare, fără o dezbatere publică reală.

Îi îndemnăm cu tărie pe cei care lucrează în mass-media să furnizeze informații exacte și să nu cenzureze, penalizeze, calomnieze și demonizeze pe cei care critică politicile guvernamentale, așa cum se întâmplă în prezent, din păcate, pe scară largă în social media, în presa scrisă și la posturile tv.

Numai oferirea de informații corecte permite cetățenilor să evalueze prin filtrul propriu faptele, fără a fi manipulați în favoarea unor interese partizane. O dezbatere democratică și onestă, care să asigure participarea vocilor nealiniate, este cel mai bun antidot în fața riscului de a impune forme mai mult sau mai puțin subtile de dictatură, care pot degenera ușor în tiranii mai grave decât cele pe care societatea noastră le-a cunoscut în trecutul recent.

Ne dorim ca experți în economie, fără partizanat politic, să caute soluții care să transforme enormele împrumuturi făcute de Ministerul Finanțelor în ultimul timp în investiții de infrastructură, energie, în proiecte de reindustrializare a țării, în finanțarea industriei alimentare, în orice proiect care ar putea aduce plusvaloare și ar putea integra forța de muncă plecată din țară, denumită generic „diaspora”. Prioritară va trebui să fie preocuparea pentru asigurarea hranei populației, în contextul în care experți ai ONU vorbesc despre „o foamete de proporții biblice” în urmă unei teribile crize economice anunțate post-pandemie.

Considerăm necesară stabilirea urgentă a unui calendar concret al procesului electoral indispensabil oricărui regim democratic. În secțiile de votare se poate asigura cel puțin regimul de siguranță sanitară din supermarketuri.

Se impune, de asemenea, sancționarea tuturor celor care au comis abuzuri în gestionarea stării de urgență, de la aplicarea unor sancțiuni fără o bază legală conformă Constituției, la răspândirea de informații false cu privire la numărul persoanelor infectate sau vindecate (a se vedea cazul județului Suceava) și a rezultatului dezastros ce a urmat deciziei de a bloca spitalele, care au fost inaccesibile pacienților cu afecțiuni grave.

Îi invităm pe toți oamenii de bună credință să nu se sustragă datoriei de a coopera pentru binele comun și de a proteja sănătatea publică. Dorim și susținem o astfel de cooperare, care nu poate ocoli, însă, respectarea Constituției României și a drepturilor și libertăților individuale. Îndatoririle civile la care sunt datori cetățenii implică recunoașterea de către Stat a drepturilor lor.

……………………………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………………………………

SURSA : “Apel către cetățenii României,,

Semnează:

Prof. Univ. Vasile Astărăstoae – medic
Acad. Eugen Mihăescu – artist plastic
Conf. Univ. Răzvan Constantinescu –medic
Anca Nițulescu – medic
Cristian Vântu – medic
Prof. Univ. Radu Baltasiu
Conf. Univ. Costel Stanciu
Alexandru Petria – scriitor
Rodica Oltean – jurnalist
Corneliu Vlad – jurnalist
Denis Dinulescu – scriitor, dramaturg
Sorin Lavric – scriitor
Conf. Univ. Costel Stanciu – economist
Ing. Pompiliu Diplan – manager
Iulian Capsali – publicist, regizor
Dan Chitic – avocat
prof. Irene Mariana Tătaru – antreprenor
Ing. Mihai Mârțu – manager TV
Eugen Popescu – jurnalist
Florin Marius Secalean – psiholog
Radu Cujbă – editor carte
Camelia Leonte – scriitor
Claudiu Târziu – jurnalist
Horia Țigănuș – artist plastic
Theodor Mugurel Panait – inginer
Ing. Nicolae Mușat – președinte ASCIOR”
Cosmina Cerva – avocat”

O fotografie , face cât 5000 de cuvinte.

Apa plată este la acelaşi preţ cu berea.
Brânza e mai scumpă decât carnea .
Carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile.
Nucile noastre mai scumpe decât nuca de cocos.
Laptele simplu mai scump decât laptele bătut.
Portocalele mai ieftine decât merele.

Cărţile sunt mai ieftine decât revistele.
Biscuiţii cu ciocolată sunt mai scumpi decât ciocolata.
Muzica bună e mai ieftină decât muzica proastă.
Măslinele umplute cu gogoşar sunt mai ieftine decât măslinele umplute cu propriul sâmbure.
Ceasurile mici sunt mai scumpe decât ceasurile mari.

Hârtia nescrisă (A4) este mai scumpă decât hârtia gata tipărită.
Cartusele la imprimanta , sunt mai scumpe ca o imprimanta noua.
Vinul este mai ieftin decât strugurii.
Pixul cu mină este mai ieftin decât mina de pix fără pix.
Şi se mai presupune că omul este o fiinţă raţională…

Şi ca o încununare… : Oamenii neinstruiţi sunt mai „scumpi” decât oamenii valoroşi care, pentru a supravieţui, se „vând” ieftin

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Statia de metrou L’ENFANT PLAZA din Washington, DC, într-o zi
friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu.

Dupa 2-3 minute ….. un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul său strict.

–> 4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.
–> 6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.
–>10 minute:
Un copil de 3-4 ani se opreşte în fata muzicianului dar maică-sa îl trage grăbită de hăinuţă.
Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-sa îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el întorcând capul din când în când.

SUBLINIEZ … Lucrul ăsta se repetă cu mai mulţi copii, iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.


–> 45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.

Omul a colectat în total $32.

–> După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată.
Concertul din staţia de metrou, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei gustului şi priorităţilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:

*Suntem în stare să percepem frumuseţea într-un loc public, la o oră nepotrivită?…
*Ne oprim s-o admirăm?…
*Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?…

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
O concluzie posibilă în urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzica scrisă vreodată
pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată….
oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

Goana dupa bani si putere , au estompat pornirile umane spre lucruri subtile si au dezvoltat niste oameni … dezumanizati, care nu mai stiu sa mai traiasca, sa iubeasca, sa asculte, sa empatizeze, care au uitat sa-si acorde timp pentru ei insisi, sa-si inteleaga fiinta interioara. Totul se face in viteza. Inevitabil spre moarte… Si singuratate. Si-atunci de ce ne grabim mereu , mereu ?
Fiindca rezultatul … se vede :
Nonvaloarea stăpâneşte astăzi lumea!

Cât despre Foto… APA ESTE VIAȚA (și… ne kkm in ea). Probabil , fara fotografia aceasta , nu s-ar opri nimeni sa citească tampeniile mele.. Poate gresesc , nu stiu. Ce am auzit ….. ca la cursurile de jurnalistica , primul lucru ce se invata este : O fotografie , face cat 5000 de cuvinte.
Si mai e ceva …. Se spurca ,,APELE”… dar cui ii pasa ?

SURSA : Tzucu / Doar Politica 20 august 2019

CALCULAȚI VOI PROCENTUL ȘI VEDEȚI CUM ARATĂ MANIPULAREA…

14 aprilie 2020: 546 cazuri din 4730 teste.
8 iulie 2020: 555 cazuri din 13147 teste.

CALCULAȚI VOI PROCENTUL ȘI VEDEȚI CUM ARATĂ MANIPULAREA…

Mai tineti cont de marja de eroare de 30 % a testelor PCR, de faptul ca 555 cazuri inseamna de fapt teste pozitive si nu persoane infectate, ca 80% sunt asimptomatici, persoane care nu transmit boala.
Bugetarii pe baza de salar si pensie speciala, care cred in aceasta caterinca cu virusul pot sta in casa pe termen nelimitat, inca nu s-a dat nici o lege care sa ii oblige sa iasa afara din case, fereasca sfantul sa pateasca ceva, DAR NOI, CEILALȚI, TREBUIE SĂ MUNCIM ca sa nu facem foame. .. Si… cine mai aduce plus valoare la buget ca sa-și ia ei salariile babane si pensiile speciale? Și sa nu uitam de banii europeni primiti pentru pandemie… Bani grei.
Ce naiba vor, sa închida țara? Deja ne-au izolat de Europa. Sa vedeți când se apropie alegerile cum scad până aproape de zero cazurile. Ca altfel nu le pot ține. Pariu?

NU EXISTĂ TRANSMITERE ASIMPTOMATICĂ SPUNE Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Nu pot să nu mă întreb: Oare ministrul sănătății din România și șeful DSU au primit această informație de la OMS? Pentru că dacă „o au”, atunci tot proiectul trimis la Parlament pentru dezbatere… ar trebui să fie retras, ori să sufere modificări consistente privind „suspiciunile” și „asimptomaticii”.

Un alt „mit”, a fost distrus de un epidemiolog al OMS

Dintr-o dată, brusc și total neașteptat, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a făcut un anunț prin care confirmă faptul că dovezile sunt rare pentru a sugera că persoanele infectate fără simptome sunt capabile să transmită coronavirusul Wuhan (COVID-19) și către alte persoane.

Dr. Maria Van Kekhove, epidemiolog american, specializat în bolile infecțioase, membru al comisiei tehnice a OMS pentru COVID-19, a explicat recent într-o declarație publică, că pe baza datelor pe care organizația le-a colectat în ultimele luni „se confirmă faptul este foarte rar ca o persoană asimptomatică să transmită virusul la o altă persoană”.

„Este o informație prețioasă, o veste mare prin care se confirmă faptul că oamenii asimptomatici nu sunt contagioși. Amintiți-vă că la începutul acestei crize sanitare, pentru că nu știam ce persoane pot transmite acest virus sau nu, am cerut tuturor, în numele siguranței generale să păstreze o distanță față de cei din jurul lor. „Distanțare socială” – acesta este fraza nouă pe care ați auzit-o de numărate ori și care și-a făcut loc în viața noastră în urmă cu câteva luni”.

Dr. David B. Samadi, expert urolog, șeful clinicii de chirurgie robotică din Spitalul Lenox Hill din New York, a reamintit în cadrul unui interviu, că la început, oficialii din domeniul sănătății, au recomandat pe baza informărilor oficiale ale OMS, ca doar persoanele simptomatice să poarte măști faciale. Mai târziu însă, această măsură a devenit obligatorie pentru orice categorie de vârstă, în ciuda unor dovezi care să poată sugera vreun beneficiu.

Mergând pe mâna oficialilor OMS „Am sugerat și impus ulterior prin măsuri guvernamentale ca toate categoriile de vârstă să poarte măști faciale”. La decretarea stării de urgență am spus: „Dacă aveți simptome, atunci purtați mască facială pentru a-i proteja pe ceilalți”.

Cu cât mai multe persoane vor fi testate,
cu atât numărul celor pozitivi va crește „înfricoșător”

Același lucru s-a întâmplat și cu testarea. La început a fost „indisponibilă”, apoi au apărut testele rapide (testul litmus), care a permis o ușoară „relaxare”. „Am reușit să aducem un număr mare de oameni pentru a fi testați, altfel nu am fi putut să renunțăm la măsurile restrictive. Guvernul a continuat testarea și, așa cum era de așteptat, mult mai multe persoane au avut un rezultat pozitiv. Mass-media nu a ratat șansa pentru a le prezenta ca „dovezi” ale unui nou val”, a adăugat dr. Samadi.

Faptul că OMS admite ca minimă probabilitatea transmisiei asimptomatice, prin aer, de la un purtător la o altă persoană este un fapt ce nu mai trebuie ignorat de nici un guvern. Totuși, dr. Samandi este în tabăra celor care admite că la aflarea acestei vești, populația înșelată prin informațiile venite pe căi oficiale, va crede în cel mai rău scenariu despre această pandemie, admițând însă că răspunsul pe care guvernul va trebui să-l ofere pentru aceste ultime luni, pentru a nu escalada situația, va trebui să fie unul foarte convingător.

„Această informație de ultimă oră venită din partea unui oficial al OMS este foarte importantă. Dacă sunteți asimptomatic și nu aveți niciun simptom de febră, frisoane, lipsă de respirație sau oricare alte simptome ce indică semnele infeției, riscul de a contamina și alte persoane este extrem de rar”. „Studii de acest gen, provin dintr-o urmărire foarte precisă, în care anchetele au fost atent efectuate atent și minuțios pentru fiecare contact. Din păcate, studiile acestor cercetători nu ajung întotdeanuna la The Lancet (una dintre cele mai prestigioase publicații britanice din domeniul cercetărilor științifice din medicină), iar pentru instituțiile media comerciale, aceste date nu reprezintă un interes. Acestă informație, este însă una dintre cele mai mari descoperiri pe care le-am avut de la izbucnirea pandemiei COVID-19”.

De astăzi, toate Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au fost informate și vor trebui să-și revizuiască procedurile.

EPILOG:

Nu pot să nu mă întreb: Oare ministrul sănătății din România și șeful DSU au primit această informație de la OMS? Pentru că dacă „o au”, atunci tot proiectul trimis la Parlament pentru dezbatere… ar trebui să fie retras, ori să sufere modificări consistente privind „suspiciunile” și „asimptomaticii,,

SURSA : Titel Baldo